Autopsia Psihologică a Autismului

Singurul instrument care are o explicaţie la întrebarea ce este şi care sunt cauzele ce duc la apariţia comportamentelor specifice TSA este Autopsia psihologică a autismului.

De ce este foarte important să răspundem la aceste întrebări? Deoarece numai cunoscând ce este şi care sunt cauzele reale ale autismului vom putea să implementăm pe lângă terapiile specifice de recuperare şi planuri de analize şi de tratament specifice pentru ajungerea la potenţialul maxim de dezvoltarea al copiilor cu autism.

În cadrul Conferinţelor „Schimbare de paradigmă în autism – Autismul cauză sau efect al altor tulburări?”, organizate de Asociaţia pentru Sănătate Mintală a Copilului, în urmă prezentărilor susţinute de diverși specialişti, medici în specializările pediatrie, genetică neurologie, parazitologie, alergologie, microbiologie dar şi a psihologilor şi psihoterapeuţilor specializaţi în recuperarea copiilor cu autism, s-a punctat faptul că tulburarea de spectru autist este foarte complexă, de cele mai multe ori având cauze genetice (structurale-deletii şi trisomii – sau doar  predispoziţii – fără a există, până în acest moment, o genă anume care să confirme existenţa autismului aşa cu este în cazul Sindromului X Fragil sau a Sindromului Rett). Toate aceste predispoziţii genetice sunt amplificate în mare parte din cazuri de alţi factori:

Factori interni

(paraziţi intestinali, alergii, intoleranţe alimentare, diverse tulburări digestive etc) ;

Factori externi

(stil parental, şoc emoţional, consum exagerat de ecrane, hiperprotectivitate etc).

Dacă se încearcă identificarea acestora şi eliminarea lor, în majoritatea cazurilor procesul terapeutic are o eficienţă sporită.